blogul s-a mutat la o noua adresa pe cei care ai intereseaza un schimb de link ai astept la adresa aceasta http://mishellle.1r.ro/

draga mosule stiu ca nu am mai scris de mult o scrisoare pentru tine acum sper sa ai rabdarea sa o citesti ..de craciunul asta nu vreau multe …vreau doar un papagal:)[imi doresc de mult timp unul dar niciodata nu am reusit sa imi cumpar]…multi prieteni pe care sa ma pot baza,fericire ,bucurie si multa caldura in suflet.Mosule stiu ca anul acesta nu am fost asa cuminte ca in alti ani,dar mosule sa sti ca am ramas cu sufletul care il aveam si acum multi ani.Nu iti mai cer nimic pentru mine ca stiu ca sunt multe alte suflete pe pamantul acesta care au nevoie de tine mai mult ca mine…Sti ce mai vreau!!??mai vreau sa vizitezi copiii de la orfelinate si sa le duci cozonac ,portocale,hainute noi…si sa le canti mosule colinde..vreau sa ai grija de batranii sarmani care nu mai au un acoperis deaspupra capului si care tremura in frig afara:(

Vreau sa le arati tuturor steaua craciunului!Stiu ca unii copiii nu mai cred in tine dar eu cred,deoarece tu esti un miracol..si eu cred in miracole.

Craciunul inseamna familie si bucurie. Inseamna bunatate si belsug. Inseamna credinta si speranta, daruri si iubire!Exista si oameni pentru care un colt de paine ar putea aduce aceeasi fericire ca o masa imbelsugata. Tineri pentru care un lemn pentru foc inseamna mai mult decat un brad verde, plin de luminari! Copii pentru care nimic in lume nu poate inlocui lipsa parintilor!

Ce m-a motivat??in primul rand un articol citit pe siteul Olteniteanul si in al 2 lea rand astazi neavand ce face urmaream o emisiune…era un caz teribil care sincer m-a marcat si ma facut sa imi privesc viata si sa nu mai spun ca nu sunt multumita de ea. In aceea emisiune este vorba de Dorutu , un baietel din Arges, care la 11 ani traieste in foame, frig si lipsit de caldura parinteasca. Singura care ii este alaturi si ii aduce copilului o alinare este bunica.Atunci cand avea un an si 4 luni, parintii l-au parasit. L-au lasat in grija bunicii, fara sa le pese daca  micutul lor are ce sa manance sau cu ce sa se imbrace.Dorutu si bunica lui locuiesc intr-o casa darapanata, in care ploua si este frig. Bunica munceste cu ziua prin sat pentru o plasa cu loboda, cativa cartofi sau o sticla cu lapte.Singura lor avere este un purcelus luat pe datorie de la o vecina .Mama baiatului, cea care trebuia sa-i fie alaturi, sa-l ingrijeasca si sa-l iubeasca, a ramas de piatra. Nu i-a dat niciodata nici macar o prajitura copilului ei.in casa saracacioasa in care locuiesc Dorutu si bunica lui nu a mirosit niciodata a brad. Baietelul de 11 ani nu are globuri, nici jucarii. A primit insa o instalatie de pom si ochii ii sclipeau  de  fericire.Desi este doar un copil, Dorutu stie ce inseamna sa suferi de foame,de frig, sa plangi si sa induri! Intelege prea bine ca n-a avut norocul sa se nasca intr-o familie in care grija zilei de maine sa nu existe.

I se pare nedrept, dar isi iubeste bunica si nu vrea sa o supere. In sufletul lui exista speranta ca intr-o zi le va fi mai bine, ca poate Mos Craciun le va aduce lemne de foc si o masa imbelsugata. S-a saturat de cartofi si de paine cu magiun.

Pur si simplu m-a rascolit foarte mult…cum oare exista pe pamantul acesta oameni fara suflet?o mama care sa ai zica copilului ei sa nu o sune ca nu ai mai da nimic…sa o lase in pace…Inca unii oameni traiesc cu speranta ca va fi candva bine…credinta si speranta le calauzeste drumul

SA FIM MAI BUNI !SA INVATAM SA DARUIM DIN INIMA!SA STIM SA IUBIM!SA APRECIEM CE AVEM[poate ca altii si-ar dori macar o secunda sa fie in locul nostru”

ce mai zi…ieri eram cat pe ce sa imi pierd telefonul…tristete mare…cauta ca disperata telefonul in masina,pe afara pe unde stiu ca am mai fost…intrun final il gasesc langa frana de mana de la masina…pfiuu mare fericire..l-am gasit!dar de ce am reactionat asa?nu ma interesa pierderea lui …imi parea rau de pierderea cartelei si a numerelor…in fine pe urma ziua a decurs frumos…inainte sa realizez ca am nu gasesc tel am luat o busitura chiar cand am coborat din masina…eram incaltata cu ce se vede in imagine:))hai bogdane razi ca stiu ca ai sa razi de mine…stiu ca nu sunt sanatoasa ca iarna eu umblu incaltata cu tocuri…si stiu…asa sunt eu…Ziua a continuat am impodobit bradul ,am cantat…am fost fericita…am ras sa nu uit asta…am ras de bogdan ca ai pica netu…:))nu ca mie nu mi-ar pica…cand ti-e lumea mai draga iti pica…si crima mare…am stat la calculator pana pe la 12 cred,,,m-am bagat in pat,m-am jucat pe telefon pana pe la vreo 2…si pe urma am uitat sa il bag la incarcat…de dimineata cand m-am trezit ma trezesc cu ochii direct la telefon sa vad daca am avut vreu apel…dar surprize telefonul era inchis…aloloo m-a lasat bateria…fuga dupa incarcator:))m-am trezit imediat…chiar daca aveam ochii plini de somn,,,nu inteleg de ce am reactionat asa..dar ma rog.Unde vreau sa ajung cu acest post :Mobilul ne-a schimbat lumea,ne cunoastem prin telefon,ne indragostim prin telefon,ne despartim prin telefon mai exact prin mesaje ca ai mai usor si mai simplu.Eu una nu vedeam telefonul o necesitate neaparata dar cu ceva timp in urma am realizat ca mi-a schimbat viata si nu pot fara el..cand il mai deconectez intentionat parca nu am stare sa il vad „fara viata” dar vacanta asta sper sa nu fiu nevoita sa il folosesc prea mult..decat pentru un La  multi ani si cam atat,,,sper.

astazi a fost o zi in care am incercat sa traiesc departe..departe de griji,de lacrimi,de orice…astazi am fost la teatru 😡 singurul mod care imi asigura o liniste deplina in suflet,o concentrare imensa…si un refugiu….totul ai asa de frumos…dar azi cu toate ca nu ai prima data cand pasesc intr-o sala de teatru..astazi am observat lumea ..astazi am vazut zeci de zambete triste,altele fericite,altele pur si simplu nu imi inspirau nimic…astazi am vazut si oameni care se tineau de mana si isi zambeau unul altuia…tot astazi in aceeasi zi..friguroasa si oribila de-a dreptul…am observat ca  pentru multe persoane iubirea este centrul lor..doar ca unii sunt mai egoisti,alti mai inchisi in ei,alti prea pasivi…Oare eu cum sunt?iubesc cu patima,ofer totul..imi ofer sufletul pe tava fara sa imi iau macar masurile de precautie …ca peste un timp sa nu sufar…de ce daca m-am fript o data nu am avut grija si a doua oara/.?!?!sunt intrebari la care nimeni nu poate raspunde decat eu…o prietena buna mi-a zis ceva de genu „inceteaza sa te amagesti ..ca degeaba o faci…lumea asta e mult prea rea pentru un suflet atat de bun…nu merita sa iubesti ceva rece.”inca cantaresc mesajul ei si incerc sa inteleg ce a vrut sa imi transmita mai exact.azi am revazut un film…in care iubirea este asa de frumoasa…dar in acelasi timp dureroasa….de fiecare data cand am vazut filmul am plans…dar azi parca totul ma lasa rece…parca nu mai ma atingea niciun cuvant..parca nu mai credeam in povestea aia…era doar o umbra de tristete pe fata mea si atat

Am crezut intotdeauna ca o despartire doare fiindca cel iubit iese definitiv din viata ta si moare pentru sufletul tau; ca suferim o pierdere irecuperabila si, odata cu el, piere si o parte din noi. De aceasta data am pierdut persoana iubita, insa nu si prietenul din el, nu omul care a fost si este dispus sa-mi fie alaturi la bine si la greu. Insa, oferindu-mi umarul cald pe care sa pot jeli pierderea sa imi face durerea poate si mai grea. Cred ca in acest amalgam de sentimente care incearca sa transforme iubitul in prieten si dragostea pasionala in amicitie abstracta sufletul meu se rupe incet, dar sigur, in mici farame lipsite de orientare, rezultand un talmes – balmes de durere si amor.

Iata-ma deci rugandu-l sa ma lase, sa-mi fie dusman si nu prieten…Cateva clipe mai tarziu, realizand pierderea definitiva ma zvarcoleam de durere. La ce bun sa-l uit de tot? Cu ce putere sa rup raul de la radacina? De parca o iubire, fie ea si sfarsita, poate fi rea. Am inteles totusi ca despartirea doare sub orice forma: fie ca il pierzi de tot, ori numai ca persoana caruia ai spuneai ca o iubesti..

De ce doare dragostea? Fiindca organismul uman e prevazut pentru moderatie. Tot ceea ce depaseste pragul firescului doare: frigul aspru iti tortureaza pielea, caldura excesiva duce la pierderea cunostintei, iar dragostea provoaca o grava anemie sufleteasca. Orice sentiment ce se ridica deasupra sferei comune provoaca o pierdere subita a oricarui reflex de aparare. Si atunci doare. Fiindca nu stim sa ne aparam. Si nu ne pasa. Traim momentul, iar apoi traim de dragul momentului trecut, iar intr-un sfarsit, uitam momentul si nu mai stim bine de ce si pentru ce traim. Stim doar ca am iubit. Si doare.

Ce ne ramane? Sa chibzuim amorul cu pipeta, sa cumpatam fiece gram de afectiune si sa refuzam sa ne expunem la extreme. Sa traim pentru a respira si pentru a manca si cam atat. Precum un parazit. Deci este adevarat ca iubirea ne-a transformat din nevertebrate in fiinte superioare. Oare ne era rau sa fim amibe?

Nu mai stiu daca am fost proiectati pentru iubire. Poate ca am inventat-o noi pe parcursul evolutiei. Pentru ca aveam nevoie de justificari pentru faptele noastre, iar dragostea este deseori folosita drept pretext. Poate ca n-am dreptate. Sau poate ca am si traim cu totii un sentiment copiat la indigo secole de-a randul, asumandu-ne fiecare originalitatea trairilor.

Fie iubirea chiar un sentiment inventat si copiat merita trait macar o data in viata. Sau poate doar o singura data.

Voi barbatii sa va duceti dracu cu minciunile voastre,cu dragostea care sustineti ca o purtati pentru o femeie.De azi nu mai cred in iubire ,de azi aceea miki care o cunoasteti voi a murit!!de azi nu vor mai fi eu pentru ca nu mai am pentru cine..si ce daca imi este dor?si ce daca plang?pe cine intereseaza?!?!?!pe tine nu cred,…oricum langa tine e alta…o sa imi fac viata asa cum vreau eu…acum 3 ani inainte sa il cunosc pe „primul iubit”eram convinsa ca iubirea nu exista,eram convinsa ca doar in filme exista  iubirea…dar cu timpul mi-am dat seama ca iubirea exista dar exista doar iubirea aceea trecatoare care te molipseste ca un drog…acum am ajuns iar la ideea care o aveam acum cativa ani…IUBIREA NU EXISTA.ceea ce iti da impresia ca exista iubire este fericirea amagitoare,cuvintele dulci care iti bucura sufletul si auzul.SI PANA LA URMA CUM ZICE MAMA „TOTUL IN VIATA SE INTAMPLA CU UN SCOP”

M-am trezit stângând perna-n braţe şi năclăita de sudoare. Iar te-am visat ! De fiecare dată când te visez, şi asta mi se întâmplă din ce în ce mai des, mă trezesc de parc-aş fi fost  alungata.Uneori, în vis, te zăresc şi încep să alerg spre tine, dar, deşi tu stai pe loc şi pari că mă chemi, distanţa dintre noi se măreşte şi, chiar înainte să dispari cu totul în negură, mă smulg din vis urlând neputincioasa.Alteori te simt în spatele meu. Îţi simt parfumul, îţi aud mişcările, îţi simt chiar şi atingerile jucăuşe, dar nu pot nicicum să mă întorc, iar tu râzi şi iarăşi te pierd în negură.Cel mai rău este atunci când ajung să te ţin în braţe, când îţi simt căldura învăluindu-mă ca o mantie fermecată, când îţi văd privirile care mă cheamă şi-ţi văd buzele care mă aşteaptă, dar, chiar când să le gust, mă trezesc cu braţele goale. Atunci mă trezesc în lacrimi şi strâng pleoapele încercând cu disperare să reintru în vis, să reînod un fir întrerupt, ca şi cum aş putea…

Mi-e dor de tine ! N-ai idee cât de tare şi cât de mult mă doare absenţa ta.

Îmi târâi zilele fără chef, aşteptând noaptea cu un amestec de speranţă şi teamă. Ştiu că te voi revedea în vis doar cât să te pierd din nou şi voi rămâne sleita de viaţă, pipăindu-mi locul gol din dreptul inimii. Şi totuşi, sper că noaptea următoare va fi altfel…

Speranţa asta e tot ce mă mai ţine, tot ce mă mai leagă…

Am ajuns acolo încât am început să trăiesc ca şi cum aş visa.

Poate nici n-ar fi rău să învăţ să visez şi cu ochii deschişi, ca să nu mai fiu nevoita  să aştept noaptea.Îmi voi închinde ochii, invocându-te, apoi, când îi voi deschide voi fi fost alunecata  într-o falie inexplicabilă şi vei fi acolo, chiar în faţa mea. Văzându-mă, îmi vei zâmbi şi-ţi voi zâmbi înapoi. Dar nu voi alerga spre tine, ci voi face un pas în spate. Vei sta descumpănit o clipă, căci demonul care stăpâneşte distanţa dintre noi nu va ştii ce să facă. Apoi, ca şi cum ar începe ţie să-ţi fie teamă că, de data asta, eu voi fi aceea care va rupe vraja, vei face şi tu un pas spre mine.

aseara am adormit la ora 4:( stateam la geam si priveam cu fulguieste afara…ador imaginea aceasta a iernii..aseara mi-am adus aminte de primele ierni..iernile mele de copil…imi aminteam prima iarna…cand ma certa mama ca am intrat tarziu in casa si ca era frig…imi este dor de acele timpuri…aseara s-a strecurat si iubirea in gandurile mele…am sperat ca va fugii repede..dar nu…a stat cu mine si mi-a tinut de urat in singuratatea noptii..abia astept vacanta de iarna sa imi pot pune si eu gandurile in ordine si sa imi mai fac putina curatenie in viata mea…as da orice sa pot sa simt ce am simtit acum cateva luni…sa simt iubirea…sa ma bucur de ea..

Orice sentiment care isi face loc in sufletul meu este foarte ciudat…pentru ca nimic nu mai este pur…iubirea care o simt are o urma de neincredere…zambetul care odata emana caldura si insenina fetze acum are o umbra de tristete…am invatat candva ca trebuie sa lupt pentru iubirea mea…dar uite ca eu nu stiu sa lupt..m-am lasat batuta prea usor…dar poate candva voi fi si eu fericita.

Melodia urmatoare este pentru tine…

Iubesc ce vad , ce ascunzi

Iubesc ce arati , ce insinuezi

Iubesc ceea ce esti sau ce-mi imaginez,

Iubesc ce-i strain si ce-i al meu

Iubesc intrebarile , raspunsurile tare

Iubesc indoielile , convingerile tale

Te iubesc simpla sau complicata,

Si iubesc ce zici , ce taci

Iubesc amintirile , uitarile tale

Iubesc ce iubesti si te iubesc

Te iubesc pentru iubire

Te iubesc..si daca n-as putea..

Stiu ca te-as iubi oricum !

Iubesc ce afirmi , ce negi

Iubesc ce spui si ce gandesti

Iubesc ce prinzi , ce lasi

Iubesc veselia , tristetea ta

Te iubesc cu trup si suflet

Te iubesc in crizele tale , in calmul tau

Iubesc ce ceri , ce daruiesti

Iubesc mangaierile , ofensele tale

Iubesti ce iubesc si te iubesc

Te iubesc si daca n-as putea..

Stiu ca te-as iubi oricum

credeam ca l-am uitat pe fostul…sau poate ca asa este dar rascolind posturile din blogul meu ..am gasit un articol despre el…mi-au dat lacrimile dar oare de ce.??sunt prea multe sentimente in acel post…imi aduc si acum aminte cat am plans in ziua aia cand am auzit ca i s-a facut rau…si cum am aflat printr-un mesaj „mihalea sa sti ca stefan e la spital”offf ce timpuri si cat am putut sa il iubesc pe baiatul asta…as vrea sa dau timpul inapoi si sa repar greselile comise si de mine si de el…poate ca eram si acum impreuna si nu mai sufeream din vina altui baiat…defapt poate ca nici nu mai exista in viata mea daca eram cu stefan…off

da pana la urma nu se merita sa ma gandesc la trecut…pentru ca trecutul ramane acolo nu se mai intoarce…si nu are rost sa mai sufar pentru laur sau sa ma gandesc cum sa fac sa fie bine…deoarece si pentru ca cum ar spune o prietena sunt 100% ca laur are pe cineva…si poate ca este si normal…sau nu.