Publicat de: mishellle | Decembrie 15, 2009

prin cate am trecut am invatat ca nimeni NU IUBESTE CU ADEVARAT

Am crezut intotdeauna ca o despartire doare fiindca cel iubit iese definitiv din viata ta si moare pentru sufletul tau; ca suferim o pierdere irecuperabila si, odata cu el, piere si o parte din noi. De aceasta data am pierdut persoana iubita, insa nu si prietenul din el, nu omul care a fost si este dispus sa-mi fie alaturi la bine si la greu. Insa, oferindu-mi umarul cald pe care sa pot jeli pierderea sa imi face durerea poate si mai grea. Cred ca in acest amalgam de sentimente care incearca sa transforme iubitul in prieten si dragostea pasionala in amicitie abstracta sufletul meu se rupe incet, dar sigur, in mici farame lipsite de orientare, rezultand un talmes – balmes de durere si amor.

Iata-ma deci rugandu-l sa ma lase, sa-mi fie dusman si nu prieten…Cateva clipe mai tarziu, realizand pierderea definitiva ma zvarcoleam de durere. La ce bun sa-l uit de tot? Cu ce putere sa rup raul de la radacina? De parca o iubire, fie ea si sfarsita, poate fi rea. Am inteles totusi ca despartirea doare sub orice forma: fie ca il pierzi de tot, ori numai ca persoana caruia ai spuneai ca o iubesti..

De ce doare dragostea? Fiindca organismul uman e prevazut pentru moderatie. Tot ceea ce depaseste pragul firescului doare: frigul aspru iti tortureaza pielea, caldura excesiva duce la pierderea cunostintei, iar dragostea provoaca o grava anemie sufleteasca. Orice sentiment ce se ridica deasupra sferei comune provoaca o pierdere subita a oricarui reflex de aparare. Si atunci doare. Fiindca nu stim sa ne aparam. Si nu ne pasa. Traim momentul, iar apoi traim de dragul momentului trecut, iar intr-un sfarsit, uitam momentul si nu mai stim bine de ce si pentru ce traim. Stim doar ca am iubit. Si doare.

Ce ne ramane? Sa chibzuim amorul cu pipeta, sa cumpatam fiece gram de afectiune si sa refuzam sa ne expunem la extreme. Sa traim pentru a respira si pentru a manca si cam atat. Precum un parazit. Deci este adevarat ca iubirea ne-a transformat din nevertebrate in fiinte superioare. Oare ne era rau sa fim amibe?

Nu mai stiu daca am fost proiectati pentru iubire. Poate ca am inventat-o noi pe parcursul evolutiei. Pentru ca aveam nevoie de justificari pentru faptele noastre, iar dragostea este deseori folosita drept pretext. Poate ca n-am dreptate. Sau poate ca am si traim cu totii un sentiment copiat la indigo secole de-a randul, asumandu-ne fiecare originalitatea trairilor.

Fie iubirea chiar un sentiment inventat si copiat merita trait macar o data in viata. Sau poate doar o singura data.

Anunțuri

Responses

  1. Trebuie sa-ti spun ca sunt perosoane care iubesc cu adevarat. Sunt rare. DAR SUNT. Si e cel mai frumos sentiment sa iubesti, si sa simti ca esti iubit. Iti doresc sa simti asta.. Iti doresc sa simti ce am simtit eu candva si sa simti ce simt acum pentru nevasta si baiatul meu. Iti doresc ca odata, sa vad un altfel de titlu, bazat pe ce ti-am spus aici 🙂

    • sper sa mai iubesc vreodata desi nu creed

  2. Never say never :p


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: